Tort cu aroma de trandafiri

 Daca as elimina fondantul aka pasta de zahar , tortul este 100% dietetic, low-carb, cu toate ca de multa vreme vroiam sa ma joc cu aceasta pasta pana sa incep aceasta dieta hipocalorica, asa ca este un un dulce semi dietetic :) . Tortul nu l-am facut pentru nici un fel de ocazie, ci vroiam sa exersez talentul de a modela cu "plastelina" din zahar :) , doar pentru a invata mai mult. 



Ingrediente pentru Blat:
  • 6 albusuri
  • 150 grame unt
  • 6 linguri zahar Eritritol light
  • 1 lingura cacao
  • 120 grame faina de migdale
  • 3 linguri faina de nuca de cocos (nu se folosesc fulgi de nuca de cocos!!)
  • 2 lingurie praf de copt
  • un varf de cutit de sare Himalaya
  • un plic extract de vanilie Dr.Oetker
  • Blatul se va insiropa cu apa de trandafiri


Ingrediente pentru Crema: 
  • 100 grame unt
  • 300 grame mascarpone
  • 5 linguri zahar Eritritol light
  • 1/2 plic extract de vanilie
  • o lingura de apa trandafiri
Preparare blat:
  1. Se bat foarte bine cu mixerul albusurile cu sarea si 2 linguri de zahar pana devine ca o bezea foarte tare, sa nu curga din castron. 
  2. Intr-un alt castron galbenusurile impreuna cu cele 4 linguri de zahar se vor mixa cu mixerul pana devine o crema albicioasa, dupa care se vor adauga vanilia, praful de copt , cele doua fainuri , untul topit si cacaoa.
  3. Se va adauga albusurile batute peste compozitia neagra (de cacao) si se va amesteca de jos in sus cu paleta de silicon sau o lingura de lemn pentru a se incorpora totul.
  4. Compozitia este pentru o tava cu diametrul de 20 cm, 
  5. Se preincalzeste cuptorul la 180 de grade. Se unge tava cu peretii detasabili cu ulei, se tapeteaza cu hartie de copt si se va adauga compozitia in tava. Se va lasa la cuptor circa 30 minute sau dupa ce trece testul scobitoarei. 
  6. Dupa ce blatul a iesit din cuptor, se va lasa la racit pentru a se putea scoate intreg din forma. 
  7. Cu un cutit se va taia blatul de la jumatate si se vor pune in 2 platouri separate. 
  8. Blaturile se vor insiropa cu apa de trandafiri (neindulcita). 
Prepararea cremei:
Untul se va topi partial pe baie de aburi, apoi se va mixa pana devine cremos impreuna cu zaharul si se va amesteca cu mixerul din nou si spre final se adauga mascarponele si extractul de vanilie.

Se ansambleaza tortul - adaugam crema pe blatul de cacao si o nivelam cu o paleta, se va adauga capacul si se va adauga peste toata suprafata de tort si lateral crema ramasa pentru a uniformiza totul. Se poate decoreaza cu frisca facuta din crema de nuca de cocos sau cu pasta de zahar dupa bunul plac. 

Se va lasa la frigider pentru a se intari crema, se poate servi dupa 2-3 ore de stat la rece sau abia a doua zi.




Pofta Buna!



Comentarii